Totul e posibil!
Pietrele pretioase sunt minerale care, din punct de vedere estetic, arata frumos, fiind folosite ca pietre in bijuterii. Dupa calitatile estetice, ele se impart in pietre pretioase (numite si pietre nestemate) si pietre semipretioase.In afara de originea minerala (anorganica) mai pot fi si de origine organica (fosile) ca de exemplu chihlimbarul, sau perlele si coralii. Stiinta care se ocupa cu studiul pietrelor pretioase este "Gemologia".
Istoric
Este probabil ca pietrele sa fi fost folosite ca bijuterii inca din epoca de piatra. In perioada antica, pietrele pretioase erau folosite ca podoaba impreuna cu aurul si argintul sau cu alte materiale. Diamantul era deja pe atunci o piatra pretioasa foarte apreciata. Pe langa diamant erau cunoscute si folosite ca bijuterii, smaraldul, rubinul, safirul si berilul sau chihlimbarul. Nestematele, care deja pe atunci aveau o valoare considerabila, erau frecvent imitatii, ca de exemplu agatul prin ardere sau colorare vandut ca piatra pretioasa veritabila. In antichitate si Evul Mediu pietrele pretioase erau numai rotunjite prin slefuire. Slefuirea cu fatete apare abia dupa perioada Marilor descoperiri geografice (1492).